Vis

Cosmosis

Today I dreamed I was visiting a hospital where many different species of beings were being born.

The walls bore symbols resembling atoms and cells, moving and dividing.

At the same time, many different geometric forms, made of lines and points, came alive and arranged themselves into lines and circles.

Then I came to the most mysterious species of all. Its birth seemed slow, as though something higher, something beyond a human being, were taking form.

I felt the planet itself being born into a body, or perhaps a god taking flesh.

Suddenly, in the dream, I was part of evolution.

I was inside a vortex of entire ages passing by. Complex laws and concepts of the universe reshaped my consciousness as water flowing through a cave for ages reshapes the stone.

Years passed, even centuries.

Then it was born. It was everywhere at once. It is hard to explain...

The dream had become entirely different. It had evolved in its essence, texture, and sensation... as though it existed within another dimension, a higher one, more awake and more colorful.

It had gained depth along another axis.

It was a vast planet in the sky.

And that planet held another being like it, also being born.

What strained my mind even further was the moment I felt and understood that these two beings would have to unite so that something else, higher still, could be created.

In the dream, I was there to witness it.

I had lived there for years. I was seeing so many things from so many different points at once... the sensations, the exhilaration of summer and the autumn melancholies of years gone by, from different perspectives, across continents and different dimensions of perception.

The plus signs, circles, and lines from which space and time are made, all together, all at once.

And I could contemplate the idea of that higher being drawing near. I could see the vision, and it felt like the end of the universe.

The line and the point, one and zero, becoming something else entirely.

Astăzi am visat că vizitam un spital în care se nășteau multe specii diferite de ființe.

Pereții aveau simboluri precum atomi și celule care se mișcau și se separau.

În același timp, forme geometrice foarte diverse, compuse din linii și puncte, se animau și formau linii și cercuri.

Apoi am ajuns la cea mai misterioasă dintre specii, dădea impresia unei nașteri lente, ca și cum ceva mai înalt, mai superior decât un om, se forma.

Am simțit cum planeta însăși se năștea într-un corp, sau, posibil un zeu ce se întrupa.

În vis, dintr-odată, făceam parte din evoluție.

Eram în interiorul unui vortex de epoci întregi care treceau, legi și concepte complexe ale universului îmi alterau conștiința precum apa ce ar fi curs printr-o peșteră timp de veacuri.

Au trecut ani, secole chiar.

Apoi s-a născut, și era pretutindeni în același timp, e greu de explicat...

Visul era cu totul diferit, evoluase calitativ în esență, textură, senzație… ca și cum ar fi fost într-o dimensiune diferită și superioară, mai trează și mai colorată.

A căpătat profunzime pe o alta axă.

Era o planetă mare pe cer.

Iar acea planetă avea o altă ființă ca aceasta care se năștea și ea.

Ceea ce mi-a forțat mintea și mai mult, a fost clipa în care am simțit și am realizat că aceste două ființe vor trebui să se unească pentru ca altceva, și mai superior, să fie creat.

În vis eram chiar de față.

Trăisem acolo de ani de zile, vedeam atât de multe lucruri din atât de multe puncte diferite, simultan... senzațiile, entuziasmul de vară și melancoliile de toamnă ale anilor ce au trecut, din perspective diferite, de-a lungul continentelor și diferitelor dimensiuni de percepție.

Plusurile, cercurile și liniile din care sunt făcute spațiul și timpul, toate împreună, deodată.

Și puteam contempla ideea acelei ființe superioare care se apropia, puteam vedea viziunea și se simțea precum sfârșitul universului.

Linia și punctul, unu și zero, devenind cu totul altceva.