Poem

Din noapte, Lumină

Sweet Light of darkness, a beautiful glow,
Who tells you to gaze at the ground far below?
Did you not know the sun rises out of your gaze,
And warmth from your nature, your own inner blaze?

How can you think you are darkness through and through?
Have you forgotten that dreams can come true?
How only the light that is kindled from naught
Is like sight seeing itself burn as it ought?

The darkness around you is harsh, yes, I know,
Alone in the wasteland, with nowhere to go.
It hurts you so much just because you live on,
And because you are Night’s one and only son.

Night gives birth sweetly, as she has before,
And rises in the sky as a Virgin once more.
And Morning does likewise, as cold as the ice,
Reminding Death she is sister to Life.

What could that deep abyss ever perceive,
Except for the light in its core?
Who is lost in a dream, too restless to leave,
Except for your fear, nothing more?

You alone, my dear Light, you alone,
Are voice and vibration in delicate tone,
And through pure emotion, divinely known,
You heal yourself of hatred and guilt you have known.

Pain is a signal both heavy and coarse,
Not that you suddenly fell back with force.
But out of nowhere, above and below,
The flower comes forward and blossoms aglow.

Lumină dulcea întunericului frumos,
Cine te pune să privești doar în jos?
Nu știai că soarele răsare din privire,
Și căldura, din propria ta fire?

Cum poți tu să te crezi întuneric…
Ai uitat cum visele se adeveresc?
Cum doar lumina aprinsă din nimic,
E ca văzul ce se vede arzând firesc?

Întunericul din jur e dur, știu…
Singur, pierdut în pustiu,
Doare atât fiindcă ești viu,
Și al nopții... singurul fiu.

Căci noaptea naște, chiar dulce iară,
Și răsare pe cer, ca o Fecioară.
la fel și Dimineața, rece ca gheața..
amintindui morții că e soră cu viața.

Ce ar putea vedea acel abis,
Decât lumina în sine?
Cine se pierde agitat în vis,
Decât frica din tine?

Tu singură, dragă lumină…
Ești glasul și vibrația fină,
Ce prin pură emoție divină...
Se vindecă de ură și de vină.

Durerea e un semnal gros,
Nu că ai fi căzut brusc în dos,
Ci că de nicăieri, și în sus dar și in jos,
Vine floaπea și înflorește frumos.