Poem

Celălalt

Animal, oh, what an animal!
He’d race away at full gallop,
Lay his hands upon the banal,
And turn it into one grand ball.

But then, what torment, what dismay!
Back to the oasis straightaway,
To watch, to look, to see and gaze:
An arrow from the sun… a ray.

Now newly blinded, stooping low,
Again he longs to fall down flat,
To neither feel nor even know
The slightest proof of any truth.

For it hurts him, and it stings,
And inside his soul there stirs
A sense both swift and sharpened keen,
Which lied to him through bitter tears.

And then, to recognize at last
What desire itself would birth,
To feel, his jaw clenched hard and tight,
The innocence that he has pierced.

And so his shadow now appears,
A shadow such as no one bears,
Whose vague content, still dimly known,
Has done him in, has done him so...

A shadow vast, a depth profound,
In torment pulls and drags him down,
And strikes him from behind, below,
Like Satan with swift karate blows.

Green leaf, flowers born at dawn,
How you too would like to soar,
To feel upon your brow and hair
The mighty breath of mountain air.

Golden bells and whispered words
Rise from soul and rise from mind,
And from out the tortured chest,
A strong emotion, a sigh escapes.

And love among the thoughts resides,
In quietness and peace abides,
Like meaning dwelling between lines,
Which neither acts, nor even tries.

Love and peace and radiant light!
Man would have them come in sight;
But he himself stands in his way…
A knot in fate, to his dismay.

Animal, oh, ce animal,
S-ar duce talpă ca un cal,
Să pună mâna pe banal,
Să facă din el un mare bal.

Dar apoi, ce chin și groază!
Din nou înapoi în oază,
Să privească și să vază,
Săgeată din soare... o rază.

Mai nou orbit și aplecat,
Din nou vrea să cadă lat,
Să nu simtă nici să vadă,
Din adevăr vreo dovadă.

Căci îl doare și îl pișcă,
Și în suflet îi se mișcă
Un simț iute și ascuțit,
Ce cu lacrimi l-a mințit.

Iar apoi să-și recunoască,
Cum dorința vrea să nască,
Să simtă cu maxilarul strâns,
Inocența ce și-a străpuns.

Ca urmare, umbra îi apare,
Umbră cum nimeni n-are.
Al cărei vag conținut
L-a făcut, l-a făcut...

Umbră mare și profundă,
În chinuri îl afundă.
Și îl face pe la spate,
Ca satana prin Karate.

Foaie verde, flori de zori,
Ce ai vrea și tu să zbori,
Să simți în plete și în frunte
Aer puternic ca din munte.

Clopoței de aur și cuvinte
Ies din suflet și din minte,
Și din pieptul torturat,
O emoție-un suspinat.

Și iubirea dintre gânduri
Șade, în liniște și pace,
Ca înțelesul dintre rânduri
Ce nu încearcă, ce nu face.

Dragoste, pace și lumină
Ar vrea omul ca să vină,
Dar singur își stă în față...
Din destin un nod în ață.